• Română (România)
  • English (United Kingdom)
Instalati Flash Player pentru a putea vedea playerul.
  • Rezervări pentru concertele simfonice

    Rezervările la concertele simfonice se pot face pe site-ul nostru începând cu ziua de luni din săptămâna concertului.

  • Turul virtual al Ateneului Român

    Pentru turul virtual al Ateneului Român vă rugăm să apăsaţi AICI.tur_virtual_slide

  • În atenția publicului spectator,

    Accesul în sălile de spectacol ale Ateneului Român este permis până la ora începerii concertelor. După această oră, accesul se mai poate face DOAR la pauză. Mulțumim pentru înțelegere!

  • The Great Restoration Work of The Athenaeum

    coperta_cupola_ukEditura „Anima" a acceptat să realizeze pro bono traducerea volumului Marea refacere a Ateneului Român (1990-2003) în format electronic şi astfel, cu bucurie, anunţăm că volumul de excepţie The Great Restoration Work of The Romanian Athenaeum (1990-2003) poate fi accesat pe site-ul Filarmonicii „George Enescu" la adresa http://fge.org.ro/images/stories/publicatii/great_restoration.pdf

  • Informaţii despre bilete şi abonamente

    atheneublackPentru mai multe informaţii legate de bilete şi abonamente, vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon:
    (+4) 021 315 6875
    Pentru orice alte informaţii vă rugăm să ne contactaţi la telefon: (+4) 021 315 2567

    De asemenea, vă invităm să ne urmăriţi şi prin intermediul paginilor de Facebook, Twitter și Instagram.

  • Caietele Filarmonicii "George Enescu"

    orga-1orga-2cupolarocupolaukcop refacereist
    Publicate de Editura Anima, Coordonator de colecţie: Cristina Sârbu

Stagiunea 2017 - 2018

Vă rugăm să vă asigurați că browser-ul dumneavoastră suportă Flash Player (descărcare AICI).

Vă rugăm să vă asigurați că nu aveți activată vreo aplicație pentru blocarea ferestrelor de tip pop-up.

Categoria a III-a de bilete = strapontine, scaune fără spătar.

Vă rugăm să vă abonaţi la newsletter

Prima pagina Presa/media Recitaluri camerale
Recitaluri camerale

Filarmonica ”George Enescu” anunta doua recitaluri camerale de exceptie. Violonista Mioara Moroianu si pianistul Viniciu Moroianu propun lucrari semnate Beethoven, B.Moroianu si Schubert. Pianista Octavia Dinulescu a ales un program integral Bach, preludii si fugi din primul caiet al Clavecinului bine temperat.

Filarmonica “George Enescu”
Marti, 20 martie, ora 19

Mioara Moroianu - vioara
Viniciu Moroianu - pian
Program:
Ludwig van Beethoven - Sonata nr. 10 in Sol major, op. 96
Bogdan Moroianu - Sonata op.9
Franz Schubert - Marele Duo in La major, op. posth. 162
Franz Schubert - Rondo brillant, op. 70

Filarmonica “George Enescu”
Marti, 20 martie, ora 19, Sala mica

RECITAL DE PIAN Octavia Dinulescu
Program:
Johann Sebastian Bach
Clavecinul bine temperat, vol. I
Preludiu şi fugă în do diez minor, BWV 849
Preludiu şi fugă în mi bemol major, BWV 852
Preludiu şi fugă în mi bemol minor, BWV 853
Preludiu şi fugă în fa diez minor, BWV 859
Preludiu şi fugă în sol minor, BWV 861
Preludiu şi fugă în si bemol minor, BWV 867
Preludiu şi fugă în si minor, BWV 868

Mioara Moroianu s-a nascut la Bucuresti, in 26 decembrie 1964. A absolvit Liceul de muzica "George Enescu" la clasa prof. Carmen RUNCEANU si, in 1987, Conservatorul din Bucuresti (actuala U.N.M.B.), unde a studiat cu prof. Octavian RATIU. S-a perfectionat cu maestrul Stefan GHEORGHIU.
A fost distinsa cu Premiul special la Concursul international "Henryk Wieniawski" de la Lublin, Polonia (1982),cu premii la competitii nationale (1975, 1980 - 1983), precum si cu Medalia "Meritul cultural" - clasa a III-a (2004). Are aparitii scenice in calitate de solista cu orchestra, in recitaluri si ansambluri camerale.
A fost membra a Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiesti, la vioara I (1987 - 1990). Din 1990 a devenit membra a Filarmonicii "George Enescu" din Bucuresti, la vioara I, in perioada 1998 - 2002 fiind sef de partida la vioara a II-a. Cu acest ansamblu a intreprins turnee artistice in tari din Europa si Asia, si a efectuat inregistrari si transmisiuni Radio - TV. La ambele filarmonici a indeplinit atributii de concert - maestru in stagiunile 1989 - 1990, respectiv din 2009). Este membra a Orchestrei de camera "Virtuozii din Bucuresti", a Orchestrei de camera a Filarmonicii "George Enescu", a Cvartetului de coarde "Armonia", precum si colaborator al Trio-ului "Romantica" (in Festivalul international "George Enescu", editia 1995) si al Cvartetului "Art Musik". In anul 2005 a fost sef de partida invitat la Orchestra simfonica Euskadi din San Sebastian, Spania.
A fost invitata in cinci emisiuni din ciclul "Arta de a intelege muzica" (TVR 2, 1997).
A facut parte din formatii care au inregistrat lucrari de George Enescu: Octetul de coarde, pentru CD la casele "Olympia" (1995) si "Arte Nova" (1997), sub bagheta maestrilor Horia Andreescu, respectiv Cristian Mandeal, precum si, in premiera absoluta, Trio in la minor (transcrierea lui Pascal Bentoiu, 2007) si Nocturna "Ville d'Avray" (2009), impreuna cu Viniciu Moroianu, Laura Buruiana, Florin Matei si Dan Joitoiu (CD "Electrecord", 2011).

VINICIU MOROIANU s-a născut la Bucureşti, în anul 1962, într-o familie de muzicieni. A absolvit Liceul de muzică „George Enescu” la clasa prof. Marta Paladi, iar în 1985 Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu prof. Gabriel Amiraş. De asemenea, a studiat pe parcursul mai multor ani cu maeştrii Constantin Bugeanu, Pascal Bentoiu, Doru Popovici. A fost distins cu premiul I la competiţii naţionale în 1973, 1977 şi 1978, este laureat al concursurilor internaţionale de la Paris („Guilde française des artistes solistes”, 1979) şi Bucureşti („George Enescu”, 1991). De asemenea, a fost distins cu Premiul Colegiului Criticilor Muzicali pe anul 1981 pentru interpretarea Sonatei a III-a pentru pian de George Enescu şi cu Premiul Fundaţiei „Dinu Lipatti” pentru restituirea şi prezentarea în concert, în 1992, a Fanteziei op. 8 de Dinu Lipatti. A susţinut primul său recital la vârsta de 10 ani, iar patru ani mai târziu a debutat ca solist cu orchestra. Activitatea sa artistică include peste 700 de apariţii scenice, în recitaluri, concerte camerale şi ca solist cu orchestra. Are un repertoriu vast, incluzând prime audiţii şi lucrări ample mai rar abordate. Ca partener de lied a colaborat cu solişti vocali precum Eduard Tumagian, Leontina Văduva, George Emil Crăsnaru şi Georgeta Stoleriu. A concertat cu toate orchestrele filarmonicilor din ţară şi a susţinut numeroase recitaluri şi concerte camerale. Ca student, a debutat cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu” în 1983 şi a susţinut primul recital la Ateneul Român în 1985. A participat la festivalurile internaţionale „George Enescu” (1985, 1995, 2003, 2005, 2007 şi 2009), „Dinu Lipatti” (1993, 1995, 1997), precum şi în Slovacia (1990), Austria (1991), Costa Rica (1993). A întreprins turnee în Grecia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Franţa, Italia, Germania, Moldova, Spania, Belgia, Danemarca, Luxemburg. A însoţit Filarmonica „George Enescu” ca solist în turneul de la Chişinău din noiembrie 1996. Printre transmisiile concertelor sale în direct se numără cele de la Radio Bartok Budapesta (1995) şi prin UER (1995, 2007). A realizat înregistrări la Radio şi Televiziune precum şi la Electrecord (Sonatele pentru pian şi violoncel de Brahms, cu Attila Szekely, 1982 şi Sonata a III-a pentru pian de Enescu, 1988). În 1998 i-a apărut un CD cu înregistrare din concert la „Agora” - Grecia. În 2003 a realizat ediţia critică a cadenţelor compuse de Dinu Lipatti (Ed. Muzicală, 2003). Din 2003 este solist invitat permanent la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, alături de care realizează integrala lucrărilor concertante pentru pian de Beethoven. Viniciu Moroianu este membru fondator al Societăţii Române Mozart (1991). În 2005 a obţinut titlul de doctor în muzică cu teza Două secole de gândire componistică reflectate în creaţia pentru pian solo a lui Dinu Lipatti. În prezent este conferenţiar universitar la Catedra de pian principal a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. „În generaţia lui, este poate chiar primul. Îi întrevăd un viitor strălucit în arta pianistică.” Valentin Gheorghiu, Radio România, 1998

Octavia Dinulescu a absolvit Liceul de muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti, la clasa profesorului Cristian Dumitrescu, studiind de asemenea cu profesoara Cecilia Manta. La Universitatea Naţională de Muzică a urmat secţiile de muzicologie şi pian cu profesorii Valentina Sandu-Dediu, respectiv Vlad Dimulescu, iar în 2002 beneficiază de o bursă la Kungliga Musikhogskolan din Stockholm, de asemenea pentru o dublă specializare, sub îndrumarea pianistului Anders Kilstroem şi a muzicologului Lars-Olof Ljung. A fost premiată la concursuri naţionale şi internaţionale – în 1997 a câştigat Premiul I la concursul „Maryse Chéilan” din Hyères, Franţa – atât în concursuri de pian, cât şi în domeniul teoriei muzicale şi al muzicologiei. În 2010 a obţinut titlul de doctor în muzicologie cu teza „Aurel Stroe - elemente de originalitate”. În prezent este consultant artistic la Filarmonica „George Enescu”.